Pentru marcarea, la nivel național, a Zilei Internaționale a Voluntariatului, Agenția Națională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, se alătură şi în acest an campaniei Organizatiei Naţiunilor Unite (ONU), prin organizarea de activităţi de promovare a voluntariatului si de recunoastere a  contributiei voluntarilor in lupta impotriva fenomenului drogurilor.

Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui  a organizat duminica, 5 decembrie, un eveniment pentru marcarea Zilei Internationale a Voluntarilor. Activitatea s-a desfasurat in sediul Centrului Cultural ”Alexandra Nechita” din municipiul Vaslui, si a avut scopul de a promova si de a recunoastea eforturile si  munca depusa  de catre voluntarii antidrog. Astfel, voluntarii prezenti la eveniment si-au impartasit gandurile referitoare la faptul ca reprezinta un sprijin pentru comunitate, a urmat apoi momentul oferirii diplomelor, iar la final au avut parte de un tort cu artificii in semn de pretuire si de recunostiinta pentru implicarea lor in lupta impotriva fenomenului drogurilor.

Ziua Internațională a Voluntariatului, marcată la Vaslui 2

***

Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985, a invitat guvernele din întreaga lume să marcheze anual, la 5 decembrie, Ziua Internaţională a voluntarilor pentru dezvoltare economică şi socială. Totodată, le-a cerut să ia măsuri pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la importanţa contribuţiei serviciului de voluntariat, stimulând astfel cât mai mulţi oameni din toate domeniile să-şi ofere serviciile lor în calitate de voluntari, atât local şi naţional, cât şi internaţional.

Campania Zilei Internationale a Voluntarilor reprezintă șansa de a promova voluntariatul, de a încuraja instituțiile să sprijine eforturile voluntarilor, și de a recunoaște contribuțiile acestora la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel local, național și internațional. Voluntarii iși dedică timpul, abilitățile și pasiunea pentru a face lumea un loc mai bun. Adesea sunt primii care actionează în momente de criză. Ei creează legaturi sociale și dau glas grupurilor marginalizate și vulnerabile, contribuind la construcția de comunități rezistente, ajutând oamenii să facă față diferitelor presiuni.

Tema propusă pentru acest an este „ÎMPREUNA PUTEM PRIN VOLUNTARIAT”. Campania Zilei internaţionale a voluntarilor din acest an mulţumeşte voluntarilor din întreaga lume şi, de asemenea, arată dificultăţile şi nevoile acestora în timpul pandemiei. „MULŢUMIM voluntari pentru că aţi fost în prima linie a răspunsului COVID-19 şi aţi abordat provocările pandemiei, v-aţi asigurat că toată lumea rămâne în siguranţă şi pentru că aţi fost acolo pentru oameni şi planetă!”