Un moldovean cu dublă cetățenie, destul de inventiv, a ascuns țigările de contrabandă în căptușeala unei valize, în compartimentul tahografului și pe cutia de viteză a unui camion. Șoferul ingenios a fost prins la granița cu Moldova, pe sensul de intrare în țară.
Bărbatul cu cetățenie română și moldovenească a căzut în mâinile polițiștilor de frontieră, luni 18 octombrie, în jurul orei 23.00. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Republica Moldova.
Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (SPTF) Vaslui, Irina Mirică, camionul a fost verificat minuțios.
”În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control B.S., în vârstă de 44 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei. Cu această ocazie, echipa de control a descoperit, ascunsă și nedeclarată cantitatea totală de 5.380 de ţigarete (269 depachete) fără însemne accizabile. Țigaretele erau ascunse în căptușeala unei valize, în compartimentul tahografului și pe cutia de viteză a camionului. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 1.345 de lei , a precizat Irina Mirică.
Bărbatul inventiv a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei (N.D.)