Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra a doi cetăţeni din Republica Moldova cinci documente cu însemnele autorităților din România, care s-au dovedit a fi  falsificate.

În data de 18 august 2021, în jurul orelor 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei P.A., cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

În această dimineaţă, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei B.G., cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 20 de ani.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi asupra persoanelor, polițiștii de frontieră descoperind, asupra celor doi bărbaţi, trei permise de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova şi două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care aveau imprimate fotografii ale unor alte persoane, precum şi o fotografie a uneia dintre persoanele în cauză.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că cinci documente nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, cetăţeanul P.A. a declarat că cele patru documente (cartea de identitate şi permisele de conducere) le-a primit de la un cetăţean din Chişinău, pentru a le preda unui conaţional în Portugalia.

În schimb, tânărul de 20 de ani a declarat că a achitat suma de 200 de euro unui conaţional pentru a obţine un document de identitate românesc, cu intenţia de a folosi documentul pentru obţinerea unui loc de muncă în Italia.

În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.