Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa în cooperare cu lucrătorii vamali au descoperit 355 de fiole cu substanţe anabolizante ce urmau a fi introduse ilegal în ţară. Fiolele erau ascunse în pereții laterali ai cabinei unui autocamion condus de un cetățean turc.

Azi-noapte, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean turc,  în vârstă de 34 de ani,  conducând un ansamblu rutier format din autocamion și semiremorcă, înmatriculat în Turcia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei.

”Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în pereții laterali ai cabinei autocamionului, cantitatea de 355 de fiole cu substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea nr.104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Substanţe anabolizante, oprite la intrarea în România 3

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante în valoare totală de 26.464 de lei. Cetățeanul turc a fost sancționat contravenţional cu amendă în valoare de 33.000 de lei. (N.D.)