Un individ de 34 de ani, din comuna Voinești, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Voinești, județul Vaslui. El este bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat și temtativă la furt calificat.
Polițiștii au stabilit că în noaptea de 5 spre 6 aprilie, bărbatul a pătruns, prin spargerea unui geam, într-o farmacie veterinară din zona Pieței Traian din Vaslui. Nu a sustras bunuri sau alte valori. Totodată s-a stabilit și faptul că acesta este autorul furtului comis, în noaptea de 21 spre 22 august 2019, la o societate comercială din aceeași zonă. Valoarea prejudiciului creat prin comiterea celor două infracțiuni este în valoare de 500 lei și nu a fost recuperat.
În data de 6 aprilie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.
Citește și Stare de urgență: Trei bârlădeni arestați