Și în această săptămână, polițiștii au depistat în trafic șoferi beți, unii și fără permis de conducere, care s-au urcat la volan, punând în pericol viața vasluienilor pe drumurile publice.

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Șofer de 50 de ani, din Huși, cu o alcolemie 0,64 mg/l

În data de 16 noiembrie, ora 17:10, polițiștii Biroului Rutier Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Jomir, din municipiul Huși, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 50 de ani, din Huși, ce prezenta halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Hușeanul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

La volan, fără permis de conducere și cu o alcolemie de  0,91 mg/l

În noaptea de 16/17 noiembrie, ora 01:45, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, însoțiți de polițiști locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Sublocotenent Ioanesei Adrian, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 19 ani, din orașul Murgeni, județul Vaslui.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul de a conducere al tânărului este suspendat. Totodată, fiindcă tânărul prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și
  • ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Un bârlădean aghesmuit bine, a furat o mașină

În noapte de 17/18 noiembrie, ora 00:24, polițiștii Biroului Rutier Bârlad au fost sesizați de către un bărbat de 31 de ani din Bârlad, județul Vaslui, cu privire la faptul că, un alt bărbat i-ar fi luat cheile de contact ale autoturismului și ar fi plecat la volanul acestuia. Polițiștii bârlădeni au depistat autoturismul pe strada Republicii, din municipiul Bârlad. L-au oprit în trafic și l-au identificat pe conducătorul acestuia, un  bărbat de 28 de ani, din Bârlad.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul a fost condus condus la spital în vederea recoltării de probe biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili modalitatea în care i-a fost încredințat autoturismul spre a fi condus.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă. Aceasta este pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie. (N.D.)