Un scandalagiu din Băcești, a fost reținut după ce și-a amenințat părinții. De frică, părinții acestuia ceruseră ordin de protecție.
Polițiștii din Negrești au fost sesizați, luni (4 mai), de către o persoană în vârstă de 37 de ani care locuiește în Băcești, cu privire la faptul că, un bărbat în vârstă de 48 de ani își amenință părinții.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că Judecătoria Vaslui a emis în data de 22 aprilie a.c., față de bărbat, un ordin de protecție. Acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 20 de metri față de părinții săi (85, respectiv 83 ani) și o distanță de minim 2 metri față de limita exterioară a proprietății acestora.
Amețit de băutură, individul și-a amenințat părinții
În ziua sesizării, 4 mai, la ora 19:30, bărbatul aflat sub influența băuturilor alcoolice s-a deplasat la locuinţa părinților săi. Acolo a provocat scandal și a proferat amenințări atât față de aceștia, dar și față de reclamantă. Individul a încălcat astfel interdicțiile stabilite prin ordinul de protecție.
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. (N.D.)