Dragi vasluieni,

Traversăm o perioadă grea, tot ceea ce ni se întâmplă în aceste zile este nou pentru fiecare dintre noi și gestionarea tuturor informațiilor primite poate fi dificilă.

Sunt alături de voi și vă doresc tuturor să fiți în siguranță, să aveți grijă de familiile dumneavoastră, de aceea vă rog și pe această cale să respectați cu strictețe recomandările și restricțiile emise de organele competente, spre binele tuturor!

Mulțumesc tuturor vasluienilor care au înțeles necesitatea de a sta în casă și a evita deplasările care nu sunt absolut necesare! Sunt convins că lor li se vor alătura și cei care, până în prezent, au minimalizat importanța recomandărilor și restricțiilor și supun riscului întreaga familie: soți, copii, părinți! Cu toții trebuie să înțelegem de ce este necesară izolarea socială în această perioadă: luptăm cu un inamic invizibil, care are o rezistență îndelungată pe diferite suprafețe, iar fiecare părăsire a domiciliului poate însemna infectarea dumneavoastră și a familiei iubite! Stați în casă!

Exemplele agenților economici care au înțeles și sprijină eforturile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 sunt numeroase și le mulțumesc pentru inițiativă și înțelegere! Celor care își desfășoară în continuare activitatea comercială le transmit rugămintea de a lua toate măsurile pentru a limita contactul fizic între persoane, a dezinfecta suprafețele de contact intens folosite și a contribui astfel la eforturile comune în lupta cu coronavirusul.

Doar împreună vom putea trece cu bine peste această perioadă!

PRIMAR,

Ing. Vasile PAVĂL