Polițiștii au dat amenzi de peste 250.000 de lei pe 1 mai, în intervalul orar 10.00 – 18.00, informează Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui. Au fost verificate peste 430 de vehicule și legitimate peste 600 de persoane.

În urma neregulilor constatate, 65 de polițiști au aplicat 246 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 258.110 lei. Dintre acestea, 175 au fost aplicate pentru încălcările ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice). Cele mai numeroase abateri au fost cele privind nerespectarea regimului legal de viteză (88).

De asemenea, au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare (lipsă inspecție tehnică periodică și constatare defecțiuni tehnice).

Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost :

  • – nerespectarea regimului legal de viteză (10)
  • – efectuarea de depășiri neregulamentare (5)
  • – conducere sub influența alcoolului (2)
  • – neacordare prioritate (2)
  • – nerespectarea dispozițiilor polițistului (1) .

Cu ocazia derulării acțiunii, a fost constatată și o infracțiune (conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe) prevăzută și sancționată de art. 336 din Codul Penal.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător. (N.D.)