În această dimineață, pe raza localității Coroiești, comuna Bogdănița, un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit un arbore de pe marginea drumului. În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat. După descarcerare, medicul de pe ambulanță a declarat decesul. Șoferul (Denis Olaru) avea doar 20 de ani.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, la locul accidentului au ajuns autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță.
”În această dimineață, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare și un echipaj specializat, la un accident rutier produs pe raza localității Coroiești, comuna Bogdănița. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C2 aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad. În accident au fost implicate un autoturism și o persoană”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.
”La sosirea echipajelor de intervenție, la fața locului a fost găsit un autoturism avariat care a lovit un arbore de pe marginea drumului. Conducătorul auto era încarcerat și în stare de inconștiență. Au fost efectuate operațiunile pentru descarcerare concomitent cu manevrele pentru resuscitare. După descarcerare, medicul de pe ambulanța SAJ a fost nevoit să declare decesul victimei, un tânăr în vârstă aproximativ 20 ani, din comuna Banca, a mai spus Marius Stanciu.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens. (Cristian DIMA)