Accident rutier la Vaslui, drumul spre Chițoc. O mașină a intrat într-un gard. Este o singură victimă conștientă dar care nu poate ieși din mașină. A fost trimisă o ambulanță SAJ B2 și descarcerarea.
„Victima era singură în mașină. Era conștienta si coerenta prezentând mai multe contuzii , în special toracice si abdominale, fiind însă stabila hemodinamic și respirator. A fost transportată de ambulanța SAJ Vaslui la UPU VASLUI”, a declarat Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare și un echipaj specializat la accidentul rutier produs în municipiul Vaslui, în zona Green Parc, ieșirea spre localitatea Chițoc. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism avariat în care se afla încarcerată o femeie. Victima era în stare de seminconștiență.
După descarcerare, victima a fost preluată de echipajul de pe ambulanța SAJ Vaslui.
Pompierii militari asigură măsuri PSI. (N.D.)