Ieri, 14 august 2023, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de un bărbat, în vârstă de 68 de ani, cu privire la faptul că fratele său, MOISEI VASILE, în vârsta de 62 ani, din satul/comuna Ferești, a fost lăsat în data de 10 august 2023, ora 16.00, pe strada Gării din municipiul Vaslui, de către o femeie în vârstă de 52 de ani, iar de atunci acesta nu a ajuns la domiciliu și nici nu a putut fi găsit.

Bărbatul nu este cunoscut cu afecțiuni psihice și nu deține telefon mobil.

Semnalmente: înălțime de aproximativ 1.85 metri, 70 kg, fruntea lată, calviție, păr grizonat, fără semne distinctive, iar la momentul plecării era îmbracat cu sacou și pantaloni gri, cămașă albă și pantofi negri.

Ultima dată, Moisei Vasile a fost văzut în data de 11 august 2023, la magazinul din satul Ferești, purtând aceeași vestimentație.

În prezent, poliţiştii desfășoară activităţi specifice în vederea depistării persoanei dispărute.

Dacă ați văzut această persoană sau aveți informații despre ea, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați  112!