O locuință din satul Crivești, comuna Tutova, a fost distrusă, aseară, de un incendiu puternic. Proprietara locuinței a suferit un atac de panică și a leșinat
La fața locului au sosit pompierii bârlădeni cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat.
”Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat (șase subofițeri), pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Crivesti, comuna Tutova. În interiorul locuinței se afla si o butelie GPL, existând pericolul ca aceasta să explodeze. La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. Proprietara locuinței a suferit un atac de panică și a leșinat. Până la sosirea unui echipaj al ambulanței SAJ, femeia a primit primul ajutor din partea pompierilor. Au ars aproximativ 35 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, două uși și două ferestre tip termopan, un dulap, o masă, două scaune, un pat, un șifonier, diverse textile și documente. S-au degradat aproximativ 40 metri pătrați tencuială, un aragaz, o butelie GPL, diverse textile. A fost salvată o anexă gospodărească”, a spus Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra de la o mașină de gătit lăsată nesupravegheată. (N.D.)