Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, la o locuință din municipiul Huși, situată pe strada Costache Olăreanu (cartierul nou dinspre Zona Industrială).

Flăcările au cuprins foarte repede acoperișul, pompierii militari fiind nevoiți să intervină cu  autospecială de stingere cu apă. La fața locului au fost trimise o autospecială multifuncțională și o ambulanță SMURD tip B2 – EPA.

”Secția de pompieri Huși a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Huși,  pe strada Costache Olăreanu. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată”, a spus Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Mai mult, exista riscul de propagare la o anexă gospodărească construită din material lemnos,  precum și la o locuință.

Proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 49 de ani, a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. A primit primul ajutor în ambulanța SMURD, apoi a fost transportat de urgență la Spitalului Municipal Huși.  În jurul orei 09:20, el a revenit la locul incendiului.

După mai bine de trei ore și jumătate, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Intervenția a fost îngreunată de prezența unei mari cantități de deșeuri lemnoase și menajere, atât în locuință, cât și în curte.

Au ars aproximativ 80 metri pătrați acoperiș din tablă și plăci de azbociment pe astereală din lemn. Au mai fost mistuite de flăcări: trei uși, trei ferestre, o mașină de spălat, diverse piese de mobilier, produse textile, documente și deșeuri.

Au fost salvate: o cameră de locuit, anexa gospodărească și locuința aflată în apropierea focarului.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea din culpă a mijloacelor de incendiere. (C.D.)