Contrându-se cu consilierii social-democrați pe tema împărțirii banilor din fondul de rezervă bugetară, liberalii au fost făcuți șah-mat în ședința de ieri a Consiliului Județean (CJ) Vaslui.
Reuniți pentru a doua oară în sistem videoconferință, consilierii județeni s-au contrat, ieri, pe tema împărțirii banilor din fondul de rezervă bugetară.
Încă de la începutul ședinței, liberalii s-au grăbit să anunțe că nu vor vota proiectul privind execuția bugetară, motivând că primăriile conduse de primarii PNL nu primesc bani de la Consiliul Județean (CJ) Vaslui.
”Aș dori un mic comentariu și anume aș dori să mă refer la faptul că pe parcursul primelor șase luni din acest an, consilierii PNL au lucrat să obțină fonduri și pentru primarii PNL. Prin urmare noi o să votăm proiectul privind execuția bugetară, în consecință. Adică ne vom abține de la vot, dându-vă șansa, ca măcar în a doua parte a anului, domnule președinte, să veniți în întâmpinarea noastră. Deja suntem în semestrul II”, a spus Gheorghe Veziteu.
În replică, Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, i-a spus că banii din fondul de rezervă nu se împart în funcție de culoarea politică a primarilor, ci în funcție de nevoile urgente din fiecare comună în parte.
”Nu-mi dau seama domnule Veziteu de unde și ce fonduri ar fi trebuit să obțină consilierii județeni. Noi am avut la dispoziție fonduri de echilibrare și apoi din fondul nostru de rezervă și acolo unde am avut nevoi presante am dat satisfacție tuturor acelora care au depus din timp și motivat cereri în acest sens, în măsura posibilităților noastre. Nu suntem obligați să dăm acest sprijin, mai ales în condițiile în care în ultima înlăturare a unei erori din legea privind alocarea sumelor pentru COVID și pentru asistența socială, distinsul guvern, aflat în funcție în acest moment, ne-a mai ras 1,5 milioane de lei din fondurile noastre. Ca urmare nu văd unde ar putea cineva să alerge pentru a obține fonduri”, a spus președintele CJ Vaslui.
”Angajamentele luate de distinsul guvern, prin acte normative, nu sunt respectate”
”Aici este vorba de a repartiza ceea ce avem noi și de a răspunde unor nevoi presante ale unor comunități. Lucrul acesta l-am făcut în permanență și vom face și astăzi în măsura în care mai avem disponibilități, pentru că nici noi nu stăm pe roz. Și mai mult decât atât, angajamentele luate de distinsul guvern, prin acte normative, nu sunt respectate. Nici în momentul acesta nu au sosit banii pentru achitarea salariilor la DGASPC Vaslui” a continuat Buzatu.
”Banii au făcut obiectul unei legi rectificative s-au regăsit pentru modificarea bugetară pentru luna august, dar în realitate ei lipsesc, nu au ajuns în conturile DGASPC Vaslui. Ca urmare încercăm prin toate mijloacele, ca din ceea ce avem la dispoziție, să sprijinim unitățile administrativ teritoariale care ne solicită ajutorul. Lucrul acesta îl putem facem în limita posibilităților fără a afecta investițiile, fără a afecta major investițiile CJ Vaslui. Orice ajutor face ca noi să lipsim CJ Vaslui de o sumă impotantă pentru continuarea investițiilor noastre”, a mai spus președintele CJ Vaslui.
Liviu Iacob se încălzește pentru lupta electorală
Fiind nemulțumit de răspunsul președintelui CJ Vaslui, liberalul Liviu Iacob a spus:
”N-ați prins exact esența celor spuse de domnul Veziteu. Noi v-am rugat în nenumărate rânduri să alocăm anumite sume anumitor comune ai căror primari sunt membri ai PNL ”
Încercarea liberalilor de a pune în cârca PSD distribuirea fondurilor pe criterii politice l-a determinat pe Buzatu să întrerupă discursul politic al lui Iacob.
”Dacă aveți alt criteriu. Faptul că un primar este de la PNL nu mă interesează pe mine și nu mă interesează apartenența niciunui primar, ci problemele cu care se confruntă. Dacă dumneavoastră credeți că primarii PNL au un regim special, atunci spuneți lucrurile acestea guvernului care este de esență liberală”, a punctat Dumitru Buzatu.
”Am solicitat de mai multe ori să alocăm fonduri unor primării ai căror primari sunt membri PNL. Ne-ați refuzat, ne-ați amânat”, a spus liberalul Liviu Iacob
”Am alocat chiar în ședința trecută fonduri primăriilor liberale. Nu mai spuneți minciunile astea că nu mai suport nici eu. Vă citesc din hotărârea adoptată de dumneavoastră în ședința trecută. Primăria Banca a primit?”, l-a întrebat Dumitru Buzatu pe Liviu Iacob.
”Și dă-i și luptă…”
Iacob nu a auzit sau s-a făcut că nu aude întrebarea președintelui CJ Vaslui și și-a continuat discursul politic:
”Noi am solicitat, dumneavoastră ați spus în ședința trecută că la ședința asta veți aloca și unor primării (Vetrișoaia-n.r.) ai căror primari sunt membri PNL. Sigur am văzut de nenumărate ori foarte multe sume alocate primăriilor Hoceni și Pădureni, care sunt clienții dumneavoastră preferați”, a spus Iacob.
”Nu sunt clienții mei ”, l-a întrerupt Buzatu. ”Primăria Hoceni a construit un sediu reprezentativ pentru comună, iar Primăria Pădureni a construit o tabără care este și de interes județean”, a explicat el.
Contrele dintre cei doi nu s-au oprit aici.
Iată dialogul dintre Liviu Iacob și Dumitru Buzatu
Liviu Iacob: Toate comunele au construit s-au construiesc câte ceva.
Dumitru Buzatu: Sigur, unii au construit o groapă.
Liviu Iacob : Aveți preferințe și chiar dintre comunele PSD. Acestea sunt două comune pe care le-ați ajutat non-stop.
Dumitru Buzatu : Le-am ajutat pentru a finaliza aceste obiective importante. V-am explicat de o sută de ori , dar sunt dispus să vă explic încă de o sută de ori.
Liviu Iacob : De ce nu ați dat și primăriei Vetrișoaia sau altor primării de la noi pentru care v-am solicitat ajutor și nu le-ați dat?
Dumitru Buzatu : Noi îi ajutăm pe toți când e vorba e vorba de finalizarea unor obiective.
Liviu Iacob : Am vorbit cu vreo trei-patru primari PSD care spus: ”Domnule nu se poate. Numai Hoceni și Pădureni primesc bani”
Dumitru Buzatu : Probabil că primarii PSD cu care ați vorbit erau din alt județ.
Liviu Iacob : Noi nu vom vota acest proiect.
Dumitru Buzatu : Noi vom acorda sprijinul nostru , ca să vorbesc și eu ca dumneavoastră, inclusiv primăriilor care sunt guvernate de primari ai PNL, chiar și fără votul dumneavoastră.
Evident liberalii nu au votat acest proiect de hotărâre, însă proiectul a fost adoptat, social-democrații având majoritate.
Ciprian Trifan a scos un as din mânecă
La cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi ”Proiect de hotărâre privind rectificarea a V-a a bugetului local al județului Vaslui, pe anul 2020”, Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a propus, în calitate de conslier județean, un amendament prin care 27 de primării vor primi 4,9 milioane de lei.
”Aș vrea să să propun un amendament la acest proiect de hotărâre privind rectificarea a cincea. În urma analizelor înaintate către Consiliul Județean de o serie de UAT-uri privind solicitarea de suplimentare a fondurilor în vederea cofinanțării unor proiecte precum și finanțarea unor proiecte de dezvoltare locală propun alocarea sumei de 4,9 milioane de lei, aflată în bugetul local al județului, în fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorității publice locale unui număr de 25 de comune și două orașe, respectiv Murgeni și Negrești”, a spus vicepreședintele CJ Vaslui.
Iată pentru ce primării au fost alocate fonduri în ședința de ieri a CJ Vaslui
Bălteni 100.000 lei
Bogdănești 200.000 lei
Bogdănița 100.000 lei
Ciocani 200.00 lei
Coroiești 200.000 lei
Dănești 200.000 lei
Dimitrie Cantemir 200.00 lei
Dragomirești 100.000 lei
Ferești 200.000 lei
Fruntișeni 300.000 lei
Hoceni 200.000 lei
Lunca Banului 200.000 lei
Miclești 200.000 lei
Muntenii de Jos 200.00 lei
Perieni 100.000 lei
Pochidia 200.00 lei
Rebricea 200.000 lei
Ștefan cel Mare 300.000 lei
Solești 200.000 lei
Todirești 200.000 lei
Tutova 200.000 lei
Vetrișoaia 200.000 lei
Viișoara 100.000 lei
Voinești 200.000 lei
Vutcani 100.000 lei
Murgeni 150.000 lei
Negrești 150.000 lei
Total 4.900.000 lei
După cum se observă printre primăriile care vor primi bani din fondul de rezervă se află și Vetrișoaia, primărie pentru care liberalii au insistat mereu să se aloce fonduri pentru continuarea investițiilor în această comună. Alocarea de fonduri, pentru Primăria Vetrișoia, i-a luat prin surprindere pe liberali pentru că demonstra că s-au agitat degeaba, iar atacul politic, împotriva consilierilor social-democrați, a fost de fapt o furtună într-un pahar cu apă.
Mai mult, liberalii au realizat că le-a fost luată ”arma” cu care-i ataca politic pe social-democrați. În consecință au început să-i acuze pe consilierii PSD că au folosit ”o metodă ticăloasă de a împărți banii”
Liviu Iacob a întrebat de ce nu au fost informați toți consilierii despre acest amendament, iar Dumitru Buzatu i-a răspuns că, potrivit legilor în vigoare, fiecare consilier județean poate depune un amendament și nu este obligat să-l arate celorlați consilieri. (N.D)
Citește și Dumitru Buzatu, luat la rost că nu poartă mască. Rezultatul, egal cu zero