Ediția a VIII-a a Festivalului folcloric internațional „Hora din Străbuni” propune cinci zile de autenticitate. Ansambluri din România, Cipru, Turcia, Grecia, Serbia, Georgia, Coreea de Sud, Columbia, Irak și Mexic vor veni în fața vasluienilor și nu numai pentru a oferi momente pline de sensibilitate, prin muzică și dans.
„Avem o notă foarte bună în ceea ce privește desfășurarea acestui festival, notă care a fost dată de publicul participant la edițiile anterioare. Las la o parte anumite obiecții și sugestii ale acelora care nu le place festivalul, că nu avem cum să le facem pe plac tuturor și nici nu ne-am propus acest lucru. La toate edițiile care s-au desfășurat până acum, am avut un public numeros, formații artistice de calitate și am antrenat un număr foarte mare de participanți din județul nostru. Sunt sute de oameni care cultivă tradiția, vin îmbrăcați în costume naționale, care participă la acest eveniment și cu toții dau nota foarte bună pentru Festivalul Hora din Străbuni”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Organizatorii, Consiliul Județean Vaslui, Centrul Cultural Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui, depun toate eforturile ca evenimentul să iasă fără cusur, iar oaspeţii să plece cu o impresie frumoasă despre Vaslui.
„Vrem să dovedim că suntem gazde ospitaliere, cu bun simț, astfel încât atunci când venim în contact cu oaspeții noștri să aibă parte de un sprijin în adevăratul sens al cuvântului. În final, ei sunt cei care ne vor da notă. Nota înseamnă amintiri plăcute cu care vor pleca de la noi și să transmită mai departe că Vasluiul merită acest festival și că vor reveni cu mare plăcere la Vaslui”, a completat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.
Majoritatea ansamblurilor din străinătate au cuprins Vasluiul în circuitul festivalier, ceea ce demonstrează anvergura Festivalului „Hora din Străbuni”.
„Ne bucurăm că am reușit să-i convingem să vină și la Vaslui. Este un festival pentru care se muncește foarte mult, pentru care detaliile se pun la punct cu un an înainte. Ne bucură și reacția pe care o au vasluienii. La momentul la care abordăm această discuție, cele 500 de abonamente puse în vânzare s-au epuizat și mai sunt doar bilete. Avem surprize care să ridice cota acestui festival și pentru publicul nostru, dar și pentru cei care ne vizitează”, a spus Lucian Onciu, directorul Centrului Cultural Județean Vaslui.
Festivalul „Hora din Străbuni” debutează miercuri, 2 august, cu parada ansamblurilor, începând cu ora 17.30, din Parcul Copou către centrul civic al municipiului Vaslui. Evenimentul se va încheia duminică, 7 august, cu o Gală, în centrul Vasluiului. Spectacolele vor avea loc la Teatrul de Vară, iar în caz de vreme nefavorabilă acestea se vor desfășura la Sala Polivalentă.