O casă din localitatea Mireni, comuna Coroiești a fost distrusă de flăcări, azi noapte, în urma unui incendiu provocat intenționat de proprietarul casei. Nu au fost găsite persoane rănite sau intoxicate cu monoxid de carbon sau alte gaze toxice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu, la fața locului au ajuns două autospeciale.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la locuința din satul Mireni, comuna Coroiești. Exista pericolul de propagare la un alt imobil învecinat precum și la o hală în care se afla parcată o combină agricolă.

Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție. Primul, pentru lichidarea incendiului din locuință, iar cel de-al doilea, pentru protecția proprietăților și bunurilor aflate în pericol. După aproximativ trei ore, incendiul provocat intenționat a fost lichidat.

Au ars acoperișul din tablă pe astereală din lemn și întreaga locuință (aproximativ 150 metri pătrați) precum și toate bunurile aflate în interior.

”Au fost salvate hala, combina agricolă din interiorul acesteia și o locuință aflată în apropiere. Nu au fost găsite persoane rănite sau intoxicate cu monoxid de carbon sau alte gaze toxice. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere”, a spus Marius Stanciu.

Proprietarul casei s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere voluntară.(G.M.)