Un incendiu a izbucnit, astăzi, la o locuință în localitatea Pogonești, comuna Pogonești. Flăcările s-au extins cu repeziciune, provocând pagube insemnate. Pompierii au fost alertați în jurul orei 17.10.

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru lichidarea incendiului.

Incendiu la Pogonești

”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și exista pericolul de propagare a incendiului la o anexă gospodărească. Au ars aproximativ 50 metri pătrați acoperiș din plăci de azbociment pe astereală din lemn, un televizor, un frigider, un aragaz, o canapea, trei uși, patru ferestre, trei dulapuri și diverse textile. A fost salvată anexa casei. Nu au fost victime”, a declarat Elvis Piruș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a locuinței. (D.D.)