Astăzi, în jurul orei 11.10, a izbucnit un incendiu într-un apartament din Vaslui. Flăcările s-au aprins de la o lumânare care a fost lăsată să ardă într-un ghiveci din material plastic.

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Vaslui, strada Ștefan cel Mare, blocul 414 (lângă Spitalul Județean de Urgență Vaslui), la etajul III.

Incendiu într-un apartament din Vaslui

”La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta într-o cameră a apartamentului, întregul imobil fiind inundat cu fum. Au fost evacuate cinci persoane și s-a deschia trapa pentru evacuarea fumului și a gazelor toxice. Incendiul a fost lichidat fără probleme, pagubele în apartament fiind minore. La intervenție a participat și un echipaj de pe ambulanța SMURD. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu închis. O lumânare lăsată sa ardă într-un ghiveci din material plastic”,  a declarat Elvis Piruș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.    (N.D.)