Doi hoți minori au fost prinşi, ieri, în flagrant de un jandarm aflat în timpul liber. Subofițerul l-a imobilizat imediat pe unul dintre ei și l-a predat unui echipaj de poliție care se afla în patrulare. După o urmărire de aproximativ 1,5 km, l-a  prins și pe cel de-al doilea hoț

Sergentul major Voicu Cosmin este angajatul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui din anul 2019. Joi,  în jurul orei 01.30, când subofițerul se întorcea acasă după o zi de muncă, în parcarea blocului său a observat doi tineri care forţau sistemele de închidere la mai multe autoturisme. Având în vedere cele observate, jandarmul i-a somat pe cei doi hoți prinși în flagrant să se oprească, moment în care aceștia au încercat sa fugă.

Subofițerul l-a imobilizat imediat pe unul dintre ei și l-a predat unui echipaj de poliție care se afla în patrulare iar după o urmărire de aproximativ 1,5 km, l-a  prins și pe cel de-al doilea.

Cei doi tineri, cu vârste de 14 respectiv 16 ani, au fost conduși la sediul poliției pentru a li se întocmi actele de constatare. (N.D.)