Un bărbat de 44 de ani și-a pierdut, astăzi, viața într-un mod tragic. Victima a fost prinsă sub un utilaj agricol. 

Bărbatul își repara utilajul la ferma agricolă pe care o deținea, iar la un moment dat combinatorul agricol a căzut peste el.

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare și echipaje specializate pentru degajarea unei persoane peste care a căzut un utilaj agricol, în localitatea Stoișești, comuna Banca. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.

La sosirea echipajelor de intervenție, victima era surprinsă sub un combinator  agricol și nu prezenta semne  vitale. După degajarea victimei de sub utilajul agricol, medicul de pe ambulanță a declarat decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 44 ani.

Din primele informații, victima lucra în regie proprie.

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident, precum și cauza decesului, sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.