Mai multe focare de incendiu, localizate între rosturile de dilatație dintre două scări de bloc, au creat probleme locatarilor blocului 337 din Vaslui. Fumul dens a inundat podul blocul și casa scării vreme de câteva ore.
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale (între care și o autospecială cu platformă de lucru la înălțime) și echipaje specializate pentru lichidarea unor focare de incendiu care se manifestau între rosturile de dilatație, precum și pentru evacuarea fumului care a inundat podul blocului nr. 337, strada Ștefan cel Mare, din municipiul Vaslui.
Inițial, apelul la numărul unic pentru situații de urgență, 112, a anunțat faptul că fumul a cuprins casa scării.
La sosirea echipajelor de intervenție, acest fapt nu a fost confirmat, pompierii efectuând guri de aerisire pentru evacuarea fumului din pod. Fumul pătrunsese doar în câteva apartamente aflate la etajul patru.
Pompierii militari au lucrat în orb, focarele de incendiu manifestându-se între rosturile de dilatație dintre scări. Mai precis între etajele unu și patru. Practic, pompierii verificau din interiorul apartamentelor care pereți aveau temperatura mai ridicată, după care, din exterior încercau să stingă focarul.
După peste șase ore de muncă, ultimele focare de incendiu au fost lichidate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare. (G.M.)