Este focar de infectie cu COVID-19 la Căminul pentru persoane vârstnice Tutova.
Directia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui desfășoară o anchetă epidemiologică la Căminul pentru persoane vârstnice Tutova, după ce în data de 22.04.2020 la Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” Bârlad a fost intemată o persoană care prezenta simptomatologie specifica infectiei cu COVID-19, aceasta fiind confirmată ulterior cu COVID-19.
În prima etapă, au fost recoltate probe biologice (exudat nasofaringian) de la personalul de îngrijire și de la persoanele care locuiesc în același pavilion cu persoana confirmată.
Pentru 11 persoane, dintre care cinci persoane din rândul personalului de îngrijire și șase beneficiari, rezultatele testelor sunt pozitive.
”În cursul zilei de astăzi, reprezentantii Direcției de Sănătate Publică Vaslui au recoltat probe iologice de la 38 de beneficiari și de la restul personalului angajat la nivelul Caminului pentru persoane vârstnice Tutova. Ancheta epidemiologică este în desfășurare și starea de sănătate a personalului centrului și a beneficiarilor este monitorizată permanent de către Direcția de Sănătate Publică Vaslui”, a declarat Mihaela Vlada, director executiv al DSP Vaslui. (N.D.)