La Zorleni, o fetiță în vârstă de un an și o lună a fost găsită de familie înecată cu capul într-o găleată cu apă.
„În această seară, ambulanța a fost solicitată la Zorleni pentru o fetiță în vârstă de un an și o lună găsită de familie înecată cu capul într-o găleată cu apă. Familia a primit indicații de resuscitare prin telefon iar la caz a fost trimisă o ambulanță C2 din Bârlad ce a ajuns la caz în câteva minute. Medicul de pe ambulanță a găsit copilul în stare foarte gravă, în comă profundă, instabil hemodinamic și respirator. După stabilizare, copilul a fost transportat în regim de urgență la Spitalul Bârlad. În acest moment a fost trimisă de la Vaslui o ambulanță de terapie intensivă mobilă pentru transferul copilul la Spitalul de copii Sfânta Maria Iași„, a declarat Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui. (C.D.)