Doi bărbaţi cu cetăţenie română şi R.Moldova au fost depistaţi , ieri, conducând autoturisme, deşi aveau dreptul de a conduce vehicule suspendat.
Ieri, 11 septembrie, la ore diferite, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, doi bărbaţi cu cetăţenie română şi R. Modova, ambii în vârstă de 38 de ani, conducând propriile autoturisme.
La controlul de frontieră, cei doi conducători auto nu au putut prezenta permisele de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că aceştia au dreptul de a conduce vehicule suspendat, fără drept de circulaţie.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în ambele cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. (N.D.)