De curând pensionar, „Manolo”, așa cum îl știe toată suflarea pompieristică, a fost „lăsat la vatră”.
”Fără uniformă, fără ținută de intervenție aproape că nici nu l-am recunoscut”, a spus Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, vorbind despre plutonierul adjutant șef Manolache Costel Gabriel, șeful Gărzii de Intervenție Stingere de pe tura nr. 1 din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui.
”Dacă ar fi să privim în urmă, cei 27 ani de carieră militară au defilat relativ repede și au fost punctați de multe vieți salvate, împliniri, numeroase sacrificii, unele tragedii, și nenumărate lecții învățate. Manolo este profesionistul pe care întotdeauna ne-am putut baza în cele mai grele intervenții, un adevărat mentor care a împărtășit tuturor câte ceva din experiența și înțelepciunea acumulate. „Manolo” este acel șef GIS care a știut cum să coordoneze cu succes fiecare misiune, oricât de grea ar fi fost aceasta”, a mai spus Marius Stanciu.
„Viața, meseria de pompier este foarte grea, dar una care aduce și multe satisfacții. Îmi aduc aminte că prin 1996, eram la începutul vieții de pompier, am avut o intervenție grea, un incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bârlad, iar în acel incendiu a fost surprinsă și o bătrânică. Am făcut eforturi mari să scoatem victima din casă, am dus-o la ambulanță, iar după ce aceasta și-a mai revenit, nu știu unde a fost, nu știu ce și cum a făcut, numai că, la finalul intervenției a apărut în poartă cu o tavă cu plăcinte, mulțumindu-ne cu lacrimi în ochi. Noi doar ne-am îndeplinit misiunea”, povestește Manolo.
Amintindu-și de alte intervenții la care a participat, proaspătul pensionar a spus:
”Câțiva ani mai târziu, am avut o intervenție în localitatea Lipovăț, abia ce am scos o fetiță din casa în flăcări. Fetița avea numeroase arsuri, nici nu am crezut că va supraviețui. Acum câteva săptămâni am întâlnit-o în oraș, m-a recunoscut și mi-a mulțumit. M-a rugat să le mulțumesc și colegilor mei care au fost la acea intervenție, ceea ce fac acum. Asta a fost partea frumoasă, dar am avut intervenții care și acum îmi trezesc fiori, iar dintre acestea, printre cele mai cumplite a fost o intervenție la un accident rutier în care s-au înregistrat 16 victime, dar și un incendiu din localitatea Mărășeni, acolo unde trei copii au ars într-o capiță de fân. În toate aceste intervenții i-am avut alături pe colegii mei, pentru că noi am format mereu o echipă, o familie”, spune plt.adj.sef Manolache Costel Gabriel.
”Pentru întreaga activitate desfășurată în slujba cetățenilor aflați în nevoi, îi suntem recunoscători plutonierului adjutant șef Manolache Costel Gabriel și îi dorim să se bucure de pensie mulți ani de acum înainte!”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.