În perioada 19-20 iunie 2021, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ )Vaslui au avut onoarea de a-l avea oaspete pe maratonistul Dănuț CERNAT. Alergătorul dorește să ajute familiile polițiștilor răpuși de covid, demers demarat și susținut de către organizația profesională Corpul Național al Polițiștilor.

Polițistul de 50 de ani, din București, pensionat în 2020, a dat start acestui proiect în data de 1 iunie 2021, când a plecat din Piața Universității (București) și a parcurs peste 700 de kilometri, în alergare sau la pas, până să poposească în județul Vaslui.

Deși pe traseul Târgu Bujor (județul Galați) – municipiul Bârlad, ploaia i-a dat bătăi de cap bravului alergător, acesta a reușit să ajungă în orașul din sudul județului, în aproximativ 7 ore.

Astăzi, 21 iunie 2021, pe o vreme ceva mai însorită, domnul Dănuț Cernat a alergat spre municipiul Vaslui și a ajuns în Piața Civică, în jurul orei 15.30. Pe toată durata deplasării a fost însoțit de un echipaj al Poliției Rutiere care s-a asigurat că distanța va fi parcursă în siguranță. Pe drum, l-au însoțit și bicicliștii Clubului de Ciclism Vaslui care i-au demonstrat că nimeni nu este singur când trudește pentru bunăstarea semenilor săi.

Dănuț Cernat- Turul României în pași de alergare

În perioada următoare, alergătorul bucureștean urmează a traversa, în alergare sau la pas, județele Iași, Botoșani și Suceava, cu dorința de a ajuta cât mai multe familii.

Vă așteptăm și vă rugăm să vă alăturați acestei campanii prin donații, în contul RO93 BRDE 410 SV 3647577 !