Pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală, a bicicliștilor și pietonilor care încalcă prevederile legale, în perioada 24-25 februarie 2022, polițiștii rutieri și cei din structurile de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Conducătorii vehiculelor cu tracțiune animală
În cadrul activităților desfășurate, cei peste 155 de polițiștii participanți au verificat și instruit peste 200 de conducători vehicule cu tracțiune animală, peste 100 de bicicliști și peste 200 de pietoni.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 380 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 61.000 lei.
Astfel, au fost sancționați 78 de căruțași, 55 de bicicliști și 99 de pietoni.
Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în rândul conducătorilor de autovehicule și pentru consolidarea autorității polițiștilor în relația cu participanții la traficul rutier.
Recomandări adresate pietonilor:
- să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există.
- să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens).
- să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat.
- să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia.
- pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili.
- să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie.
- copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor.
Recomandări adresate bicicliștilor
- le recomandăm să respecte legislația rutieră și să se echipeze corespunzător
- pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
- se recomandă ca bicicliştii să poarte cască de protecţie şi elemente reflectorizante. bicicleta trebuie să fie prevăzută cu sistem de frânare eficient, sistem funcţional de direcţie, elemente reflectorizante.
Recomandări adresate conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală
- nu folosiţi segmentele de drum pe care accesul atelajelor hipo este interzis;
- folosiţi în mod obligatoriu vestele reflectorizante şi elemente fluorescent –reflectorizante pe atelajele hipo;
- vehiculul cu tracţiune animală sa fie condus pe acostament sau cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile;
- să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabila;
- să nu conducă vehiculul sub influenta băuturilor alcoolice; sa semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure la schimbarea direcţiei de mers;
- să nu transporte persoane care stau in picioare. (C.D.)