Un cetățean turc a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.
La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa– I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetățean turc (B.N.), în vârstă de 71 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul descoperit la control, în schimbul sumei de 100 de euro cu scopul de a plăti taxe mai mici.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.