Un tânăr cu dublă cetățenie, română și moldovenească a prezentat, ieri,  autorităţilor competente un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 emis în Republica Modova, care nu corespunde realităţii. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun

Ieri,  20 septembrie 2021 în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocamion, un bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 33 de ani.

Cu ocazia formalităţilor, tânărul a prezentat autorităţilor competente alături de documentele personale de identitate și un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, emis în R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu corespunde realității.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obținut certificatul de vaccinare împotriva Covid-19 prin intermediul unei persoane din R.Moldova, ale cărei date nu le cunoaște.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.