Detașamentul de Pompieri Bârlad intervine cu trei autospeciale, între care o autoscară mecanică și o ambulanță tip B2 (EPA), pentru deblocarea unei persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 68 ani care nu răspunde la ușă. Intervenția are loc în municipiul Bârlad, str. Nicolae Iorga, bloc 1-2, scara B, etaj II.
Echipajele de intervenție au acționat la un imobil aflat lângă Ciuperca din apropierea sediului Poliției Municipale Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, ușa apartamentului era încuiată pe interior, cheia fiind în ușă. S-a luat decizia de a intra în casă prin folosirea autoscării de intervenție la înălțime. După ce s-a pătruns în interior, într-una dintre camerele apartamentului a fost găsită proprietara imobilului, aceasta fiind conștientă. Femeia a declarat că nu se simte bine, astfel că s-a luat decizia transportării acesteia la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, pentru investigații suplimentare.