Vineri, 18 martie 2022, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului Județean de Poliție și polițiștii de frontieră au desfășurat activități de informare și prevenire la Școala Gimnazială Lipovăț, Punctul de Trecere al Frontierei de Stat Albița și în tabăra mobilă de tranzit din municipiul Huși.
La Școala Gimnazială din localitatea Lipovăț, 41 de elevi au avut ocazia să stea de vorbă cu jandarmii și polițiștii. Aceștia le-au prezentat elemente de legislație, principalele fapte antisociale ce sunt săvârșite de către elevi și consecințele legale, sociale și morale ale acestora. Pe timpul acestor activități preventiv-educative au fost dezbătute și teme precum prevenirea bullying-ului și a absenteismului școlar.
În continuarea activităților, jandarmii și polițiștii s-au deplasat în Punctul de Trecere al Frontierei de Stat Albița, unde alături de polițiștii de frontieră au distribuit și afișat materiale în limba ucraineană și engleză pentru a veni în sprijinul cetățenilor ucraineni ce tranzitează județul Vaslui.
Activitățile s-au încheiat în tabăra mobilă de tranzit din municipiul Huși, unde de asemenea au fost afișate și distribuite pliante pentru informarea cetățenilor ucraineni refugiați în țara noastră cu privire la riscurile și vulnerabilitățile care pot conduce la victimizarea acestora. (C.D)