Un accident rutier s-a produs, azi-noapte, în centrul localității Pogănești, comuna Stănilești. Un autoturism s-a răsturnat după ce a acroșat o mașină staționată pe marginea drumului.
Secția de pompieri Huși a intervenit două autospeciale și echipaje specializate la un accident rutier produs în centrul localității Pogănești, comuna Stănilești. În accident au fost implicate două autoturisme (unul dintre acestea era staționat pe marginea drumului) în care se aflau trei persoane. La fața locului a fost deplasată si o ambulanță de la SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două autoturisme avariate (unul dintre acestea era răsturnat pe o parte) și trei persoane care prezentau diferite contuzii. Una dintre aceste persoane era în poziție orizontală și acuza dureri cervicale și toracice. De asemenea, victima avea stări de amețeală.
Victimele, o femeie în vârstă de 20 ani și doi bărbați cu varsta de 29 respectiv 19 ani, au fost evaluate și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, toate cele trei victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși.
Pompierii au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de situații, după care au degajat de pe carosabil cele două autoturisme implicate în accident.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt efectuate de lucrătorii Poliției Rutiere. (N.D.)