Un grav accident rutier a avut loc, în această dimineață pe DJ 245, la intrarea în localitatea Alexandru Vlahuță. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile. În mașină se aflau trei tineri cu vârste de 14, 19 și 20 ani.
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate la un accident rutier produs pe DJ 245, la intrarea în localitatea Alexandru Vlahuță. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau trei persoane: o persoană de sex masculin (conducătorul auto) și două pasagere, dintre acestea, una fiind minoră.
La fața locului au fost deplasate și trei ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un autoturism răsturnat, după ce în prealabil acesta lovise un arbore în afara părții carosabile. Până la sosirea echipajelor de intervenție, cele două pasagere aflate în autoturism se autoevacuaseră. Conducătorul auto era încarcerat. După stabilizarea autoturismului, conducătorul auto (aflat în stare de seminconștiență) a fost descarcerat, victima fiind preluată de echipajul ambulanței tip C aparținând SAJ Vaslui.
Toate cele trei victime ale acestui accident rutier, persoane cu vârste de 14, 19 și 20 ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Tinerii au fost acestea fiind diagnosticate cu:
- traumatisme cranio-cerebrale
- policontuzii și politraumatisme ale membrelor superioare și inferioare
- stări confuzionale
Cauzele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate.