Închisoare pentru cei care mint sau nu respectă măsurile dispuse de autorități pentru a preveni răspândirea COVID-19. Riscă închisoarea și persoanele care mint în declarațiile referitoare la coronavirus .
Potrivit ordonanței de urgență de modificare a Codului Penal publicată de Ministerul Justiției, nerespectarea carantinei se pedepsește cu trei ani de închisoare. În cazul în care nerespectarea carantinei duce la transmiterea coronavirusului pedeapsa ajunge la cinci ani de închisoare.
Dacă boala este transmisă de o persoană care știe că este infectată cu coronavirus, pedeapsa este de până la șapte ani de închisoare, iar dacă are drept consecință moartea unei persoane închisoarea poate fi chiar și de 15 ani.
Totodată cei care mint că vin din zone afectate de coronavirus riscă până la cinci ani de închisoare.
Iată textul ordonanței de urgență
1. Articolul 326 se modifică și va avea următorul cuprins:
Falsul în declarații
Art. 326. (1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 326. (1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută la alin.(1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
2. Articolul 352 se modifică și va avea următorul cuprins
Zădărnicirea combaterii bolilor
Art. 352. (1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoareade la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Închisoare pentru cei care au produs moartea uneia sau mai multor persoane
(6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(8) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(9) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (3) se pedepsește.
(10) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.”
3. După articolul 352 se introduce un nou articol, art. 352(1 ), cu următorul cuprins:
Omisiunea declarării unor informații
Art. 352(1) . Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”