Spre deosebire de anul precedent, când nu s-a putut organiza Ziua Absolventului de Liceu, în acest an, elevii claselor a XII-a au îmbrăcat robele, și-au pus eșarfele și tocile și s-au adunat pentru Gaudeamus și o ultimă urare oficială profesorilor în curțile unităților de învățământ, la Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui sau la Sala Sporturilor.

Luna mai are o însemnătate aparte pentru liceenii vasluieni. Este perioada în care fiecare dintre ei încheie o etapă importantă a vieții, face bilanțul celor pe care și le-a dorit realizate și al împlinirilor, privind apoi cu teamă și emoție spre calea de urmat în continuare.

Dacă anul 2020 nu a fost posibilă decât întâlnirea dintre șefii de promoție, directori, diriginți și primar, luna mai a anului 2021 a beneficiat de relaxarea unora dintre restricții, astfel încât fiecare liceu în parte a putut organiza o altfel de Zi a Absolventului: elevii claselor a XII-a au îmbrăcat robele, și-au pus eșarfele și tocile și s-au adunat pentru Gaudeamus și o ultimă urare oficială profesorilor în curțile unităților de învățământ, la Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui sau la Sala Sporturilor, în funcție de numărul de absolvenți ai fiecărui liceu.

La eveniment au fost invitați și absolvenții de liceu din promoția 2020

”În trei zile, 2, 3 și 4 iunie, aproape 1200 de liceeni și-au luat rămas bun de la cea mai frumoasă perioadă a adolescenței și au mulțumit profesorilor, părinților și colegilor pentru clipele de neuitat, pentru umărul oferit la greu și pentru bucuria de a fi fost împreună timp de patru ani. La eveniment au fost invitați și absolvenții de liceu din promoția 2020 (Ulea Anastasia, Pricopi Nicoleta Carmen Bianca, Bejenaru Maria, Andronic Dragoș Sebastian, Iftode Ștefania, Popa Elena Paula și Aporcăriți Andreea), cărora primarul Vasile Pavăl le-a transmis: Vă aștept la Vaslui, în fiecare an, la „Ziua Absolventului” pentru a trăi momentele de care generația voastră nu s-a bucurat și pentru a vă încărca sufletul cu emoția acestui eveniment unic”. a spus prof. Clitemnestra Geanina Tofan, purtător de cuvânt al Primăriei Vaslui.

Șefii de promoție 2021 ai celor șase licee sunt:

  • Dragoslav Andreea – Patricia
  • Dobranici Roberta Alexandra
  • Acsinte Ana Maria
  • Ciulei Lidia Magdalena
  • Ghimpu Adriana Mădălina
  • Manolachi Paula Ștefania
  • Pascal Gica Carmen
  • Harabagiu Adelin Petrișor
  • Harabagiu Sabin Costeluș

Fiecare șef de promo’ie a primit plachete, diplome și buchete de flori din partea primarului Vasile Pavăl.

”Cred în voi și în reușita voastră și știu că mândria mea de acum va fi și mai mare atunci când, cu siguranța, vă veți întoarce, fie și doar pentru că Vasluiul înseamnă pentru voi… Acasă!”, i-a încurajat primarul municipiului Vaslui.

La aceste momente unice au participat, pentru prima dată, și viceprimarii Cătălin Mîndru și Lucian Braniște, ale căror emoții au fost egale cu ale absolvenților și care, ca toți cei prezenți, și-au exprimat dorința ca promoția 2022 să se poată bucura de Ziua Absolventului de Liceu în formula reunită, în Centrul Civic al municipiului nostru. (C. D.)