Astăzi, 15 iunie 2020, s-a desfășurat prima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru aproximativ 3.848 de absolvenți ai clasei a VIII-a din școlile gimnaziale ale județului Vaslui.
La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 3503 candidați, iar 345 nu s-au prezentat la examen.
”Nu s-au înregistrat cazuri de elevi cu temperatura peste maximul admis. De asemenea, nu s-au înregistrat cazuri în care să fie necesară susținerea examenului cu subiectele de rezervă și nici tentative de fraudă. Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00”, a spus Gabriela Plăcintă, inspector general la Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 -19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții sau de reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie 2020.
Elevii care nu se prezintă la Evaluarea Națională pot să fie înmatriculați mai departe în clasa a IX-a, în baza mediilor din gimnaziu, acolo unde mai există locuri. (N.D.)