Polițiștii vasluieni au urmărit în trafic un individ care nu a oprit la semnalul lor. După circa o sută de metri, fugarul a intrat cu mașina într-o rigolă, dar nu s-a predat. A încercat să scape luând-o la fugă, însă a fost urmărit și interceptat de polițiști.
Incidentul s-a petrecut duminică, 7 februarie. Polițiștii Biroului Rutier Vaslui împreună cu polițiști din cadrul Poliției Locale Vaslui, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Plopilor, din municipiul Vaslui.
În jurul orei 15.30, un autoturism înmatriculat în județul Bacău, care se deplasa pe direcția Bălteni – Vaslui, nu a oprit la semnalul lor. Continuându-și deplasarea, șoferul a încercat să se sustragă activității de control. Polițiștii au urmărit autoturismul în trafic. După circa o sută de metri, șoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-o rigolă. Individul a ieșit din mașină și a încercat să-și asigure scăparea, prin fugă. A fost urmărit și interceptat de polițiști, în apropiere, fiind condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui pentru cercetări.
”Procedând la legitimarea și identificarea acestuia, s-a stabilit că bărbatul de 22 de ani, din municipiul Vaslui, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducere a unui vehicul fără permis de conducere”. (C.D.)