Mai mulți tineri din Vaslui, Huși și Iași sunt cercetați pentru trafic de droguri.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, au documentat activitatea infracţională a mai multor tineri, cu vârste curpinse între 19 și 23 de ani, din municipiiile Vaslui și Huși, județul Vaslui și municipiul Iași, județul Iași, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.
În fapt, la data de 06 septembrie 2021, polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, cu sprijinul colegilor din cadrul Poliţiei municipiului Huşi – Biroul Rutier, au oprit în trafic un autoturism în care se aflau cinci bărbați. În urma controlului efectuat atât asupra autoturismului, cât şi asupra celor cinci persoane, au fost ridicate două grindere, un cântar electric, set pipă cu site şi diferite ambalaje cu materie vegetală, în urma analizării în laborator punându-se în evidenţă Tetrahydrocannabinol ( THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis şi Cannabis (38,32 grame).
În cauză, au fost luate măsuri preventive faţă de două persoane, în vârstă de 21, respectiv 23 de ani, faţă de una de 21 de ani măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar faţă de alta, de 23 de ani, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În aceeaşi cauză, la data de 16 septembrie 2021 au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare (una în municipiul Vaslui, opt în municipiul Huşi şi două în municipiul Iaşi,), două perchezţii auto şi mai multe depistări. Au fost ridicate diferite cantităţi de substanţă vegetală, grindere metalice, pipe şi telefoane mobile, în urma analizării în laborator punându-se în evidenţă Tetrahydrocannabinol ( THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis şi Cannabis. (G.M.)