Poliţiştii vasluieni au reținut un tâlhar, în vârstă de 57 de ani, din comuna Gârceni, județul Vaslui. Acesta este bănuit că ar fi deposedat, prin violență, o femeie de 44 de ani, din aceeași localitate, de un telefon mobil.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 57 de ani, din localitatea Gârceni, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
”În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în ziua de 6 aprilie a.c., ora 11.00, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi deposedat, prin violență, o femeie de 44 de ani, din aceeași localitate, de un telefon mobil. Prejudiciul cauzat în urma comiterii infracțiunii este estimat la 300 de lei, fiind recuperat de polițiști și restituit persoanei vătămate”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Vaslui.
Urmare a probatoriului adminstrat, pe 6 aprilie, poliţiştii au luat față de tâlhar măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Individul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru a fi dispusă o nouă măsură preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.
Individul riscă de la 2 la 7 ani de închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.(C.D.)