Nu mai puțin de 19 percheziții domiciliare au avut loc în această dimineață la Murgeni, Zorleni și Bârlad.
Astăzi, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, luptători pentru acțiuni speciale și jandarmi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din orașul Murgeni, comuna Zorleni și municipiul Bârlad, județul Vaslui.
În cauzele penale în care au fost dispuse perchezițiile, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- lovirea sau alte violențe, amenințare, distrugere
- tulburarea ordinii și liniștii publice
- violare de domiciliu
- infracțiuni la regimul armelor și munițiilor
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul:
- luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Vaslui și Iași
- al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui
- ai Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău Alexandru cel Bun
Perchezițiile sunt efectuate în localitățile Simila și Murgeni, acolo unde sunt instituite și zone speciale de siguranță publică.
Perchezițiile se desfășoară în cadrul unor dosare penale, privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, întocmite ca urmare a unor conflicte între mai multe persoane, care au avut loc în august 2023.