Un bărbat din comuna Gârceni, a fost arestat întrucât a încălcat ordinul de protecție emis pentru violență în familie. Fosta soție a sunat la 112.
Potrivit informațiior furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, bărbatul a intrat,sâmbătă, 21 noiembrie, în casă din care fusese evacuat.
”Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au fost sesizați, de către o femeie de 39 de ani, din comuna Gârceni, județul Vaslui, cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat de 46 de ani, a încălcat ordinul de protecție. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de instanța de judecată la 02.10.2020, și ar fi pătruns în locuința din care fusese evacuat pentru o perioadă de șase luni, agresând-o fizic pe fiica sa minoră”, informează IPJ Vaslui.
Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de fosta soție şi de locuinţa acesteia, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă ordinul de protecţie.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. În cursul zilei de duminică acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.(N.D.)