Un tânăr de 18 ani, care nu posedă permis de conducere valabil, a fost depistat conducând pe drumurile publice un ATV marca LINHAI 260 fără numere de înregistrare. 

Tânărul a fost oprit , ieri, 25 februarie , în jurul orei 20.30, pe raza localităţii de frontieră Lunca Veche.

”Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iaşi, a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Lunca Veche, județul Vaslui, un ATV marca LINHAI 260, fără număr de înregistrare, condus de cetăţeanul român R.T., în vârstă de 18 ani.  La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și că ATV – ul nu figurează în bazele de date ca fiind înregistrat”, a spus Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.