Ziua Naţională a Lecturii, sărbătorită pe 15 februarie, prin prin Legea nr. 21 din 14 ianuarie 2022, a fost marcată, astăzi, la Biblioteca Județeană „Nicolae  Milescu Spătarul” Vaslui prin mai multe manifestări: întâlniri online cu bibliotecarii din județ, cu preșcolari, elevi din învățământul gimnazial și liceal, lansarea concursului de lectură „Citești și câștigi” și a unei campanii de donație de carte pentru Biblioteca Comunală „Mihai Eminescu” Oșești.

În paralel, voluntarii Bibliotecii Județene s-au aflat în stradă, unde au derulat o campanie de promovare și informare  a publicului larg, prin distribuirea de materiale informative privind noutățile editoriale din colecțiile  bibliotecii.

La  Biblioteca Județeană „Nicolae  Milescu Spătarul” Vaslui activitățile dedicate  Zilei Naționale a Lecturii au debutat cu o întâlnire online, la care au fost invitați să participle toți bibliotecarii din județ, dar și câțiva dintre cei care așează cuvinte pe pagină de carte:

  • scriitoarea Niculina Cărăbăț, cunoscută sub pseudonimul Nina Toma
  • poeta Daniela Oatu
  • poeta Ana-Maria Lefter
  • profesoara Anița Avram Rusu.

De remarcat, prezența lui Eduard  Claudiu Brăileanu, șeful Serviciului Relații Publice din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”  Brăila, doctor în știința pentru biblioteci.

Discuțiile s-au axat pe prezentarea unor exemple de bune practice în derularea unor activități desfășurate în bibliotecă, a modalităţilor de atragere a publicului către bibliotecă și stimularea lecturii, ca element de bază îndezvoltarea imaginației și a vocabularului, mai ales înrândul tinerilor.

Ziua Naţională a Lecturii la Biblioteca Județeană Vaslui 3

Tot online, au avut loc întâlniri cu elevi și cadrele didactice din

  • învățământul preșcolar (Grădinița nr. 3, Grădinița nr. 5, Grădinița nr. 12, Grădinița nr. 14 și Grădinița nr. 15)
  • învățământul primar (Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui, Școala Gimnazială „Elena Cuza”  Vaslui, Școala Gimnazială  „Ștefan cel Mare” Vaslui,  Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui, Școala Gimnazială „C. Motaș”  Vaslui, Școala Gimnazială „Alexandra  Nechita” și Școala ”Mihail Sadoveanu” Vaslui)
  • învățământul liceal (Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui) .

Bibliotecarii le-au vorbit participanților despre importanța cititului, au prezentat sesiuni de lectură și au făcut cunoscută oferta de servicii a bibliotecii.

Voluntarii Bibliotecii Județene Vaslui s-au aflat astăzi în mijlocul comunității, în central orașului, distribuind semne de carte și materiale informative privind noutățile editoriale din colecțiile bibliotecii.

Ziua Naţională a Lecturii la Biblioteca Județeană Vaslui 1 (1)

Ziua Națională a Lecturii a constituit un bun prilej și pentru a da startul Concursului de lectură „Citești și câștigi”pentru copii (11-14 ani) și adolescenți (15-18 ani).

Cu acest prilej a fost lansată Campania de donație de carte pentru copii,  inițiativă care va avea ca beneficiar Biblioteca comunală „Mihai Eminescu” Oșești.

„Ziua Națională a Lecturii este ca și cum am invita pe cineva la un ospăț generos sau la o lecție de zbor.  Dar, ca să inviți pe cineva să învețe să zboare, trebuie ca acel cineva să dorească să își deschidă aripile. Asta facem noi la Biblioteca Județeană:  îi invităm pe toți cei pasionați de lectură să vină și să încerce, să vadă dacă ceea ce le oferim poate fi un răspuns la dorințele lor. Îi  invităm pe toți doritorii, să încerce să își păstreze voiciunea, să încercesă fie așa cum își doresc să fie, nu cum îi văd alții,  și să înțeleagă că, prin lectură, pot deveni tot ceea ce și-au propus în viață.

Îi mai îndemnăm pe cei care ne calcă pragul să râdă, pentru că râsul este muzica sufletului, îi îndemnăm ca nu numai în această zi, a lecturii, ci în toate zilele, să se joace, pentru că joaca este secretul tinereții!  Îi îndemnăm, de asemenea, să fie calmi, pentru că această stare este cheia succesului, îi îndemnăm să gândească, pentru că a gândi reprezintă un izvor al puterii, și, nu înultimul rind, lucrul cel mai important din punctul nostru de vedere, îi invităm să citească, pentru că cititul este cheia înțelepciunii”, a spus Voicu Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul”. (C.D.)