Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă, a adoptat ieri, 11 februarie 2021, Hotărârea nr 3, prin care propune prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile,  începând de astăzi.

Printre altele, autoritățile consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție:

  • în spațiile publice
  • la locul de muncă
  • în spațiile comerciale
  • în mijloacele de transport în comun.

Purtatea măștii de protecție este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani.

Hotărârea mai prevede menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Competițiile sportive  se pot desfășura fără spectatori, iar cinematografele şi instituţiile de spectacole pot fi deschise în următoare condiții:

  • cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului dacă  incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/localităţi este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori
  • cu participarea publicului până la 30% din capacitatea spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este cuprinsă între 1,5 şi 3/1.000 de locuitori
  • sunt închise la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se pot desfășura în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

De asemenea, se menţine interdicţia organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

Este interzisă circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Carantina pe timp de noapte se menține în starea de alertă

Se menține interdicția de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu următoarele excepții motivate de:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
  •  deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane. Deplasarea poate fi justificară prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  •  deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului,
  • asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Documentul integral cu restricțiile, care rămân în vigoare în perioada stării de alertă, poate fi citit aici.