Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului doi. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru.
APIA a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a demarat, prin Centrele Județene, plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură. Plățile se fac pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 1 aprilie- 30 iunie 2020 (trimestrul II/2020), în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1174/2014 și O.M.A.D.R. nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare care urmează a fi plătită este de 176.725.322 lei. Vor beneficia de aceast tip de subvenție 17.540 de fermieri. Cantitatea totală de motorină cu acciza redusă este de 115.835.265,83 litri.
Astfel,
- În sectorul vegetal va fi subvenționată o cantitate totală de peste 102 milioane de litri. Valoarea ajutorului de stat este de peste 156 de milioane de lei.
- În sectorul zootehnic, statul va subvenționa peste 10 milioane de litri, valoarea ajutorului de stat fiind de 15,4 milioane de lei.
- În sectorul îmbunătățiri funciare cantitatea de trei milioane de litri, va fi subvenționată cu 4,89 milioane de lei.
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină, pentru anul 2020, este de 1,5258 lei/litru. (G.M.)