Apreciind cu maximă responsabilitate evoluția COVID-19, conducerea APIA a luat decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată

Potrivit comunicatui  de presă emis de APIA, începând cu 16 martie 2020 până la 06 aprilie 2020 se suspendă primirea cererilor. În funcție de evoluția virusului,  APIA va lua măsurile care se impun. Activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul.

Decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată a fost luată din cauză  că atât angajații APIA cât și fermierii ar putea fi expuși contaminării cu virusul  COVID 19.

„Cu toții știm că munca în echipă, făcută cu seriozitate și cu conștiinciozitate de fiecare dintre noi, a dus la atingerea nivelului maxim de performanță în acest domeniu.  Dar, dincolo de rezultatele care ne onorează și ne obligă să fim întotdeauna cei mai buni, apreciem faptul că sănătatea fiecăruia trebuie să reprezinte în această situație nemaiîntâlnită, prioritatea acestei Agenții.  Măsura luată reprezintă o dovadă a respectului pe care trebuie să îl manifestăm înainte de toate față de noi înșin. Fermierilor noștri, beneficiari direcți ai tuturor formelor de sprijin acordate prin APIA, le transmitem rugămintea de a se solidariza cu efortul nostru de a reduce expunerea în fața acestui virus și îi asigurăm de faptul că le vor fi respectate toate drepturile”, se arată în comunicatul de presă emis de APIA

APIA transmite angajaților și fermierilor să respecte cu strictețe toate normele impuse în aceste momente și le dorește tuturor multă sănătate.