Ziua Eroilor a fost celebrată, astăzi, printr-un ceremonial religios, desfăşurat la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea din Vaslui. Ceremonia a început, la ora 11:00, cu o slujbă de pomenire a eroilor, apoi autoritățile județene și locale au depus două coroane de flori la Monumentul Eroilor.
”Într-un cadru mult restrâns față de cel din anii anteriori, respectând regulile și măsurile de siguranță pentru prevenirea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, reprezentanții Primăriei municipiului Vaslui au depus astăzi, 28 mai, o coroană de flori în memoria eroilor români care și-au jertfit viața pe fronturile de luptă. Momentul a fost unul emoționant, fiind precedat de o scurtă slujbă de pomenire ținută în amintirea sacrificiului suprem al înaintașilor noștri. Cinste și veșnică recunoștință eroilor patriei!”, a declarat Clitemnestra-Geanina Tofan, purtător de cuvânt al Primăriei Vaslui.
La ceremonie au participat: Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui , Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședinte al CJ Vaslui, Vasile Mariciuc, vicepreședinte al CJ Vaslui și câțiva reprezentanți ai Primăriei Vaslui și CJ Vaslui. (G.M.)