La Monumentul Eroilor căzuți în timpul celui de-al doilea război mondial, vis-a-vis de Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, a avut loc , astăzi, o ceremonie militar-religioasă, dedicată Zilei Armatei Române.

La festivitate au participat reprezentanți au autorităților locale și județene, partide politice, ai Centrului Militar Județean, veterani de război, cadre militare ȋn rezervă și retragere.

Manifestările au debutat intonarea Imnului de Stat al Romȃniei, după care a urmat oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop de Vaslui, Adrian Chirvasă, și au fost rostite alocuțiuni.

Activitățile s-au ȋncheiat cu depuneri de coroane de flori.

Evenimentul a fost organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui, în colaborare cu Primăria municipiului, Consiliul Județean Vaslui și cu sprijinul Centrului Militar Judeţean Vaslui.