La Vaslui, taxele și impozitele locale vor crește cu 3,8%, adică doar cu rata inflației, a anuțat, ieri, primarul Vasile Pavăl, în cadrul unei conferințe de presă.

Municipalitatea vasluiană va ajusta taxele și impozitele locale. Schimbarea constă în majorarea doar cu rata inflației (3,8 %) a taxelor și impozitelor locale, lucru impus de legislația în vigoare.

”Propunerea executivului pentru această chestiune importantă a fost aceea de a majora doar cu rata inflației, obligativitate a Codului Fiscal. Nu am intervenit deloc asupra celorlalte taxe considerând că avem o stabilitate de câțiva ani în această formă. Au fost plătite într-un grad destul de ridicat, chiar și în acest an de pandemie, încasările fiind undeva la 85%. Sigur că decizia finală este a Consiliului Local”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Singurele taxe care cresc semnificativ sunt cele pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv (cu 500% începând cu al treilea an), pentru clădirile neîngrijite (între 300% şi 500%) și pentru terenurile neîngrijite situate în intravilan (între 250% şi 500%)

Bonificație de 10% pentru plata anticipată a impozitului

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, a impozitului pe mijloacelor de transport,  până la data de 31 martie 2021, se acordă o bonificație de 10%. Beneficiază de această facilitate atât persoanele fizice cât și persoanele juridice. (Cristian DIMA)